NOI PROTESTE la combinatul OLTCHIM. Angajații cer demisia liderului sindical

NOI PROTESTE la combinatul OLTCHIM. Angajații cer demisia liderului sindical
Publicat: 10/09/2012, 11:49
Actualizat: 02/04/2019, 06:57

Peste 300 de angajați ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au reluat protestele, luni, în fata pavilionului administrativ al societății, ei cerând demisia liderului sindical Mihai Diculoiu, pe motiv că acesta nu le mai reprezintă interesele și este „părtaș la prăbușirea unității”.

„Suntem nemulțumiți de modul în care am fost tratați de conducerea sindicatului. Acesta este un alt motiv de nemulțumire și nu vom înceta protestele până când liderul sindicatului Oltchim, Mihai Diculoiu, nu-și va prezenta demisia. El este complice la prăbușirea unității și trebuie să-și dea demisia. De asemenea, suntem supărați pe răspunsurile Guvernului, nu avem încredere că situația se va rezolva”, a spus unul dintre protestatari.

Protestul are loc în fata pavilonului administrativ al Combinatului Olchim, până la ora transmiterii acestei știri neînregistrându-se incidente.

Oamenii sunt conduși la protest de Corneliu Cernev, pe care îl vor în locul lui Diculoiu la conducerea sindicatului.

Încă de săptămâna trecută o parte dintre salariații de la Oltchim au cerut demisia liderului sindical Mihai Diculoiu și au întocmit un tabel cu semnături ale angajaților care susțin acest lucru. La un moment dat, salariații au cerut dizolvarea sindicatului și formarea altuia, dar s-a renunțat la idee deoarece în cazul lichidării sindicatului angajații ar fi pierdut unele drepturi salariale prevăzute prin lege.

Liderul sindical Mihai Diculoiu susține că nu va renunța la funcție și că nu poate fi demis pe baza unui tabel cu 900 de semnături, în condițiile în care statutul sindicatului impune două treimi din numărul membrilor de sindicat.

„Înțeleg nemulțumirea unora, dar nu îmi înaintez demisia și nici nu am de gând să plec din această funcție. Este un sindicat minoritar care încearcă să manipuleze oamenii, am înțeles că sunt 900 de semnături, dar eu pot fi demis cu două treimi din numărul membrilor de sindicat, deci peste 1.600 din cei 2.500. Nu voi demisiona și sunt președinte al acestui sindicat”, a declarat, luni, Mihai Diculoiu.

Aproximativ 300 de angajați ai Oltchim au protestat și săptămâna trecută, timp de două zile, în curtea combinatului, nemulțumiți că se întârzie luarea unei decizii în privința situației unității, dar și pentru că nu și-au primit salariile de două luni, ei solicitând vizita premierului Victor Ponta.

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a mers la Oltchim, miercuri seară, având discuții cu conducerea societății și cu cea a liderilor de sindicate. Liviu Pop le-a spus salariaților care protestau în curtea combinatului că unitatea „nu se va lichida, ci se va privatiza”. Salariații de la Oltchim i-au cerut ministrului ca reprezentanți ai angajaților să participe la auditul care va fi făcut la combinat, solicitând „transparență” și l-au acuzat pe liderul sindical Mihai Diculoiu că „a participat la prăbușirea Oltchim”, cerând demisia acestuia.

Liviu Pop a spus că nu poate interveni în problema sindicatului și le-a cerut oamenilor ca situația tensionată să nu degenereze deoarece „orice formă de protest conduce la destabilizare” și companiile interesate în privatizare ar putea renunța.

Tot în cursul zilei de miercuri, Constantin Roibu a demisionat din funcțiile de director general al Oltchim, poziție ocupată timp de 21 de ani, și de membru al Consiliului de Administrație al combinatului, ca urmare a propunerii șefului Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiție a asigurării capitalului de lucru pentru funcționarea instalațiilor societății și acordarea salariilor curente către salariații societății.

Împreună cu Roibu au solicitat eliberarea din funcții 15 directori și contabilul-șef, printre care directorul general adjunct producție și investiții, Nicolae Radu Olaru, și directotul general adjunct financiar, Alin Smeu. Aceștia vor rămâne la dispoziția companiei.

Premierul Victor Ponta a dat asigurări, miercuri, într-o conferință de presă, că Guvernul caută un investitor pentru Oltchim și a făcut apel la angajații companiei să nu sperie investitorii.

Ponta a afirmat că Guvernul „muncește de ceva timp” pentru găsirea unui investitor care să preia Oltchim și să asigure locurile de muncă și buna funcționare a Oltchim, Arpechim și altor societăți care depind de combinat.

Liderul sindical Mihai Diculoiu declara, la sfâșitul săptămânii trecute, că angajații de la Oltchim au primit, vineri, avansul pe luna iulie, iar în această săptămână vor intra în posesia tuturor restanțelor salariale și vor fi găsiți și banii necesari repornirii instalațiilor.

În urmă cu două săptămâni Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acțiuni deținut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, și a creanțelor Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și Electrica SA, reprezentând 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, o opțiune de cumpărare de active ale rafinăriei Arpechim, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitației pentru privatizarea combinatului a fost stabilită pentru 18 septembrie.

Statul deține, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.

Potrivit celor mai recente date, în acționariatul Oltchim se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,32%) și fondul de investiții Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, care deține prin Nachbar Services 14,02% din titluri.

Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condițiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a șasea evaluări a acordului cu România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...